mi-am scos fotoliul în baltă
azi lumea s-a pus pe mâncat boabe
din hoitul Dumnezeului humă pentru îngropat cuvinte
şi asta se întâmplă de când cineva a deschis pântecul
din care s-au prelungit sârma ghimpată şi nările
de atunci sunt în fără sfârşit
şi îmblănit în sârme
până şi-n carne în loc de oase am reuşit să avem sârme
iar boabele se mănâncă zilnic
mi-am aşezat fotoliul în baltă
şi văd doar cum prin centrul oraşului
trenul vânăt încărcat cu boabe
alunecă pe sârma ghimpată
geamurile lui fără perdele
sunt identice cu nările
în ele aspiră lenjeriile de pat de pe balcoane
până şi stâlpii privesc cu ochiurile îndreptate în jos
creştetul cu care luxează bezna

m-am aşezat cu fotoliul în calea lui
sunt relaxat şi mă joc cu piciorul în baltă
el se aude huruind şi tranşând oraşul
mă scarpin cu degetele de sârmă în nări
şi mi-aduc aminte că anotimpul ăsta
plouă cu fulare însă
şi ele trăiesc cât o vedenie doar

strănut
sunt faţă în faţă cu mine şi-n fotoliu acum
iar din cuvinte au mai rămas doar două ghete de băiat

s-a deschis o nouă alimentară în subsolul locuinţei
am uitat să spun că sunt un bloc cu parter şi mansardă
roz că vineţiu nu aveau zugravii
mi-au pus la intrare doi bolţari
pali ca stacojiu nu ştiau face zugravii
administraţia a vrut să atârne de coridoarele mele
tablouri cu metode de contracepţie
eu voisem tablouri cu cozi de drapel
cu oameni urcaţi în dud
cu dudele crescute în gurile zugravilor
cum parterul era legat de mansardă
doar de schelele zugravilor digestia
îmi era văzută până şi de produsele de panificaţie
aveam coşmare nopţi la rând ori de câte ori
vedeam că din cuibul de viespe ies ochi 3D
deseori când covrigii scrâşneau în golul lor ochi de elefant
îşi scuipau sarea de pe ei
încercând să mă prindă într-un giulgiu sălciu
însă în fiecare dimineaţă mă trezesc ca fiind
un bloc cu parter şi mansardă
mă hrănesc cu seninţe de sub aripile păsărilor
storc norii de amurg şi beau vin-uri cu ruj
sudoarea mi se scurge şiroaie de pe schele
aşa se face că e plin de mirosuri
împrejurul taliei mele de bloc
zugravii sunt nevoiţi să treacă sudoarea
în cojile de sămânţă
noaptea am crampe semn că digestia îmi ia sfârşit
şi că în coridoare au crescut dudele din care ies duzi
şi schele din care se ivesc zugravii

rămas doar în parterul şi în mansarda
roz văd zugravii cum devin alimentară

inima are nesfârşite etaje împănate
fiecare etaj are câte două apartamente
ce se prelungesc în balcoane spaţioase
de unde se sinucide adesea
de unde se pliveşte sudoarea dimineţii
şi se strâng vineţii struguri
unde se fumează ţigări subţiri
cu fum ce se caţără până la melci
cât timp priveşti prin colţul ochiului
iubita postmodernă
trecută prin maşina de tocat carne
ai obiceiul de-a hrăni păsările subţiorului
cu unghiile ei albe decojite de deget
ca nişte firmituri de pâine
şi melcii
care trec pe sub fereastra balconului de inimă
înhămaţi la cohiliile lor elegant dungate
ţipetele ei sunt tăcute ca baloanele de săpun
concurează cu rotundul vineţiu al boabei de strugure
numai melcii aud plutirea
părul negru de cocoş de pe trup îi este scos şi aruncat în sus
pe partea superioară a inimii
numai melcii văd acel păr

încă stau în balcon deşi mi s-au răcit tălpile
melcii mă suie mă udă în saliva lor
strigătele se sparg de mine şi mă digeră
fumez

ca să mă plimb cu barca de sec 21

florile morţilor nu cresc
morţii au nervurile goale şi livezile pline cu popice
din gropile lor se înalţă doar morile de vânt
sub corolele din pântec de slujnică întors pe dos
regele şi regina joacă şah
pe pantalonii mei în carouri
regele şi regina nu au ochi au doar o pereche de pieliţe
cu care mută popicele în sus în jos
la fiecare sfârşit de partidă
regele se pierde în livada de popice
regina încalţă tocuri
şi se întinde pe carourile pantalonilor
tocurile ei îmi intră în cusătură regele se amuză
mă ciobesc între articulaţii mă sparg
îmbracată cu pantalonii mei în carouri
regina-şi desprinde părul
din velele morţilor cad picături de sânge menstrual

De dragoste cu timpul…

nu eşti tu femeia cu care voi cina timpul
urechile tale sunt două felii grose de lămâi
le ling când mi-e greaţă de fericire
ori nu încetez a-mi stoarce coşul din vârful nasului
pentru a picta răsărit
gândurile ţi se imprimă pe vârful meu de limbă
care le vorbeşte precum o lapoviţă de puroi

nu nu eşti tu iubita ce aleargă pe coastele mele
cu goana în vânt
ţesută greu precum o catedrală eşti
mă legi să şed în faţa timpului
el şade la fel de livid înaintea mea
şi-şi muşcă vulpav dintre coapse

te laşi străpunsă doar de el
îţi depărtezi picioarele numai în faţa lui
sexul tău a fost rebotezat cu zile ore şi secunde
sexul tău a devenit un ceasornic englez
şi-o cană de ceai negru cu lapte de timp

eu sunt o canapea barocă în trei tălpi

te joci prin părul meu cu degetele lungi ale Virginiei Woolf
îţi scrii textele pe firele mele subţiri de păr
încât la fiecare vârf ajunge să atârne
câte un volum cu textul tău
sunt atât de grele cuvintele scrise
încât îmi dezpieliţează capul
umerii pieptul coapsele şi gleznele
până ce rămân o ţesătură de oase
îmbinate cu bucle de aer
pielea de pe mine trasă cade peste volumele tale
cu pasta vineţie a pixului coşi un sac de piele de bărbat
legi gura sacului cu sexul meu prelung
şi mergi
treci de păr
treci de carne
mergi atât până când cuvintele să devină pietre

pe degetele vineţii ale Virginiei Woolf
curgi sacul de piele ros
din care ies colţuri de pietre

Bărbatul cu irişi negri

eram bărbat când
vărsasem cana de cafea pe giulgiul alb al mesei
şi tot bărbat eram când
ea s-a prelins şi-a devenit hartă
cu braţele şi bărbia ta
de zor mi-am scos din plasă
târnăcoape şi funii
să încep să-i sap în moale
şi-n bărbia cafenie

pământul de cafea
începuse să se strângă de durere
cu prima lovitură de târnăcop
i-am înfipt în margini pilonii christici
pe care i-am legat cu funii de limbă
ca să nu mă înghită
să mă ridic deasupra ei
cu nările am inspirat adânc
până ce-am inhalat cristalele de zahăr
şi-am modelat în golul lor ideea de coastă lipsă
din trupul lui Hristos

din coasta lui au răsărit căni roşii de nescafe
ce serveau porţii egale de aburi