te spânzur în ferestre de lemn de biserică
până ce pieptul ţi se umple cu coşuri
şi ei ţi se restrâng sub tălpi cu gurile întredeschise
cleios mă scurg prin corpul tău bubos
dintre coapsele cusute-n noduri de doc
în gura lor unde rugăciune sunt
şi ulei de pictură pentru icoane cu mandarini
în corpurile lor intru desculţ parşiv
cum numai cuminecătura o face
sunt unsuros că un nou-născut
cu suc sărat între articulaţii
nechez precum caii în faţa morţilor
şi văd cum te clatină vântul de spânzurată
te găuresc melcii nici ei nu suportă să stea în tine
eşti găunoasă precum cochiliile lor rămase înlăuntru
cu gurile lor oasele se devoră între ele
şi cad din tine prafuri măcinate
acoperiţi sunt cei ce te privesc
cum între lemne de fereastră
spânzurată în cuie rămâi
cleioasă cu cuiburi de melci
m-am inchipuit plina de melci, apoi parasita de ei, plina de cochilii! E o imagine interesanta, oricum. Cred ca m-ai inspirat pentru un tablou. Da, am sa pictez o femeie buboasa, asa cum spui,cu cochilii. Multumesc!
RăspundețiȘtergereaceasta-i o staza inrudita cu "bube, mucegaiuri si noroi", banuiesc :)
RăspundețiȘtergereInedită? dah, asta cred şi eu. :D apropo, că tot veni vorba, niciodată n-am înţeles de ce Arghezi, cică, face o estetică a urâtului… că bubele, mucegaiurile şi toate cele, ce în ele rădăcină îşi au, nu îmi par grave, aşa cum îmi par unele descrieri din poemele lui Bacovia, ce să mai zic de Baudelaire. Ca atare, voi continua să fiu rumegat de gândul acesta… voi continua să fiu încangrenat de staza inedită! Cum sună?
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergeresună interesant, doamnă de nisip! Hm… Cum ai numi acel tablou?
RăspundețiȘtergerede obicei, nu prea creditez stilistica halucinatorie, care, in spatele cuvintelor, nu reuseste sa construiasca aproape nimic. simplitatea stilistica si imageria fara intestine incalcite ti-ar fi de folos. umila mea parere.
RăspundețiȘtergere