
nu eşti tu femeia cu care voi cina timpul
urechile tale sunt două felii grose de lămâi
le ling când mi-e greaţă de fericire
ori nu încetez a-mi stoarce coşul din vârful nasului
pentru a picta răsărit
gândurile ţi se imprimă pe vârful meu de limbă
care le vorbeşte precum o lapoviţă de puroi
nu nu eşti tu iubita ce aleargă pe coastele mele
cu goana în vânt
ţesută greu precum o catedrală eşti
mă legi să şed în faţa timpului
el şade la fel de livid înaintea mea
şi-şi muşcă vulpav dintre coapse
te laşi străpunsă doar de el
îţi depărtezi picioarele numai în faţa lui
sexul tău a fost rebotezat cu zile ore şi secunde
sexul tău a devenit un ceasornic englez
şi-o cană de ceai negru cu lapte de timp
eu sunt o canapea barocă în trei tălpi