sâmbătă, 6 februarie 2010

Aşteptându-o pe Godette


În colţul acela mă pitulesc, e frig şi multă igrasie, iar pletele mele sunt plouate de pânzele păianjenilor, Că se dărâmă lumea din temelii şi Adamii îşi ocupă locurile, iar eu tot acolo rămân aşteptându-te, aşteptându-o pe Godette a mea.
Cărţile ce le ţin pe genunchii osificaţi de atâta aşteptare, au paginile îngălbenite acum, abia că se mai pot distinge rândurile cernelei de tipar, că eu tot acolo stau aşteptându-te, aşteptându-o pe Godette a mea, Angoasa mă mistuie şi dacă lacrimile îmi mai pot curge, în vreo două, trei secole se vor evapora, doar pentru că cineva a descoperit asta, şi doar pentru că eu tot acolo sunt, aşteptându-te, aşteptându-o pe Godette a mea.
Sunt Abel ce din pământ îşi ascute glasul de sânge pentru a fi strigat, sunt Moise ce te strigă din pustie ca apele să le desparţi, sunt Solomon, sunt Hristosul bătut în lemnul unei cruci - suntem noi şi frig ne este, căci igrasia ne roade până la os, căci noi tot acolo stăm, aşteptându-o tot pe Godette a noastră.
Nu mai am fălci, chiar ficatul mi-a fost înşfăcat de corbi şi părul de pe umeri azi mi-a căzut pe carte, sprâncenele-mi sunt scări pe care doar furnicile le mai urcă, iar găuri am în chip, Scheletul nu mă doare, urina de mult n-o mai simt, că noi tot acolo stăm aşteptându-te, aşteptându-o pe Godette a noastră, Pe când încă mai aveam ochii, printr-un singur colţ, am văzut cum vrabia îmi fură sexul şi cum din pântecul mamei un cuib îşi face, Apoi, am mirosit în jurul meu ouăle clocite şi sparte ale femeilor ce avortaseră, atunci când încă mai aveam nasul. Azi, nările mele sunt implozii în cosmos, iar gura nu-mi mai vorbeste.
Noi nu mai suntem de mult în timpul oamenilor, însă tot acolo stăm aşteptandu-te, aşteptându-o pe Godette a noastră. Pielea, pe care abia o mai pot imagina, zgribulită ne este, de-mi cutremură imaginaţia, că noi tot acolo suntem aşteptându-te, aşteptându-o pe Godette a noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu