gurile babelor put a măsele vechi
ȋmprejurul nărilor se face dantelă
plămânul umplut ca un curcan plesneşte
borăsc morţii care se ţin de mână
voma seamănă cu aura sfinţilor
voma seamănă cu clătitele mamei

strig că mă doare trupul ți se face solzi
mă feliez urcând până la ultimul
prin gura ta strig
atât cât sufletului îi ia să devină halat
nu mai pot striga când mă doare

cu moartea în gură trec podul peste mine
trăiesc unde sfinții joacă șeptică și curvele spală scutece
am picioarele vârâte în lighean
din sfânt în sfânt se toarnă oțet
din sfânt în curvă picioarele se înăcresc
cu mine-n gură moartea trece podul peste moarte

m-am născut bărbat și voi muri femeie
în sâni îmi vor crește caii odată cu iepele lor
în sex bărbatul își va pierde tăria femeia își va lepăda plozii
bărbatul va căra hoitul calului femeia va mânca iepele moarte
el se va naște cal ea se va zice agonie
el s-a murit bărbat ea se va naște femeie

creierul răsărea îl locul soarelui
turiștii îi priveau stupefiați venele vișinii
e o minune strigau unii către ceilalți
e un blestem șoptea creierul în sinea lui
au trecut astfel săptămâni ani
creierul începuse să-și bombeze venele
devenise vișiniu intrat în putrefacție
e un blestem strigau unii către ceilalți
e o minune șoptea creierul în sinea lui

mă voi retrage la poală de munte. până la urma, nici femeile, nici barbații n-au să mai poată ajunge la mine. am să locuiesc în mine, acolo, în poala muntelui. când am să mor, mă voi osifica într-un ochi mare cât un bolovan. în mine va fi vederea, în afara mea femeile și bărbații își vor scrijeli părți din nume. voi deveni ochi pentru ei, sfânt voi fi pentru mine, poală și munte.

de azi de când m-am născut dumnezeu este o situație
un nod în papură o găselniță
la care i se închină orice impotență și traumă
în fața lui mă răsucesc până devin pulbere
cad peste metropole în trupuri de femei despuiate
și dumnezeu tot neras și tot un nod și tot o găselniță este
lipsit de situație