Geneza pivirii

în ochiul meu stâng era închis desigur
în cel drept întrucât
la fiecare miez de noapte întrucât spărgea coaja ochiului
şi ieşea în lume singur
rămânea ochiul stâng gol
din celălalt se auzeau rotundele sforăituri ale lui desigur
visa cum cu d-ul ca o paletă fusese campion mondial la tenis de masă
când întrucât începuse să frecventeze bordelurile
de fiecare dată când se întorcea acasă
ca un strigoi în cufărul lui
rupea d-ul din desigur şi-l molesta
rupându-i himenul
modelând din vocalele lui o coapsă şi un sân.

la fiecare sfârşit de zi desigur
în ochiul lui năştea ochii lui întrucât
dintr-un sân şi-o coapsă

abia aştept să se zărească un soare brun
ca să-mi întind pielea albicioasă la uscat să fie brună
să joc şotron cu sperietorile din lan
în adidasul lor să-mi înfund piciorul
să cânte dude negre să crească negrii muguri
piciorul să se-afunde în afund şi până-n Tartar
să schelălăie Hades de ciudă că am şosete negre
imprimate cu Persefona
cununi din muguri şi spice brune să-mi facă bruna Demetra
ciudoasă pe Persefona că nu-i mai e fecioară
ci că întinsă şade pe şoseta mea cu gura deschisă de extaz


să se zărească negrul soare de atunci
eu să stau pe pielea-mi neagră la uscat
între coapsele korei şi Persefona


şosetele să-mi fie brune

Aşteptându-o pe Godette

În colţul acela mă pitulesc, e frig şi multă igrasie, iar pletele mele sunt plouate de pânzele păianjenilor, Că se dărâmă lumea din temelii şi Adamii îşi ocupă locurile, iar eu tot acolo rămân aşteptându-te, aşteptându-o pe Godette a mea.
Cărţile ce le ţin pe genunchii osificaţi de atâta aşteptare, au paginile îngălbenite acum, abia că se mai pot distinge rândurile cernelei de tipar, că eu tot acolo stau aşteptându-te, aşteptându-o pe Godette a mea, Angoasa mă mistuie şi dacă lacrimile îmi mai pot curge, în vreo două, trei secole se vor evapora, doar pentru că cineva a descoperit asta, şi doar pentru că eu tot acolo sunt, aşteptându-te, aşteptându-o pe Godette a mea.
Sunt Abel ce din pământ îşi ascute glasul de sânge pentru a fi strigat, sunt Moise ce te strigă din pustie ca apele să le desparţi, sunt Solomon, sunt Hristosul bătut în lemnul unei cruci - suntem noi şi frig ne este, căci igrasia ne roade până la os, căci noi tot acolo stăm, aşteptându-o tot pe Godette a noastră.
Nu mai am fălci, chiar ficatul mi-a fost înşfăcat de corbi şi părul de pe umeri azi mi-a căzut pe carte, sprâncenele-mi sunt scări pe care doar furnicile le mai urcă, iar găuri am în chip, Scheletul nu mă doare, urina de mult n-o mai simt, că noi tot acolo stăm aşteptându-te, aşteptându-o pe Godette a noastră, Pe când încă mai aveam ochii, printr-un singur colţ, am văzut cum vrabia îmi fură sexul şi cum din pântecul mamei un cuib îşi face, Apoi, am mirosit în jurul meu ouăle clocite şi sparte ale femeilor ce avortaseră, atunci când încă mai aveam nasul. Azi, nările mele sunt implozii în cosmos, iar gura nu-mi mai vorbeste.
Noi nu mai suntem de mult în timpul oamenilor, însă tot acolo stăm aşteptandu-te, aşteptându-o pe Godette a noastră. Pielea, pe care abia o mai pot imagina, zgribulită ne este, de-mi cutremură imaginaţia, că noi tot acolo suntem aşteptându-te, aşteptându-o pe Godette a noastră.

Ţi-aş spune orice căci în capul...

meu se plimbă o coloană de adidaşi de porc afumat, Poate şi din cauză că astăzi am fost în împărăţia sniţelelor, Sau mai ştii, Cert este că Eu pot să-ţi spun cum păsările, care au gustat din firmiturile de şnitel pentru că m-au însoţit, guiţă, Cum de asemenea îţi pot spune că penajul lor s-a transformat în şoric, Aceste păsări au devenit o halcă de carne, cu măduvă şi oase ce împung şi nu mai şed pe ram şi nu-şi mai fac cuiburi, Ci trăiesc în lumea lor proprie, pe care şi-o construiesc cu mirosul şi dejecţiile trupurilor lor de porc, Au un miros pestilenţial atunci când mor, când sunt despicaţi, când maţelor le este ras interiorul, trăiesc şi îşi adulmecă fumul atunci când carnea li se afumă.
Zborul le este încrederea într-un zeu care s-a împerecheat c-o pământeană, Şi ce dacă, Zeii nu are voie, însă, o dată pe lună, dau câte un ou roşu, Culmea, din care nu se ivesc alţi porci, însă din care se scurge roşul din buzele pictate ale femeilor, Dintr-unul eu am făcut ieri maioneză, A ieşit roşie foc şi cu gust de porc, şi-am întrebat oglinda de maioneză, că, deh, mi-am permis: cine sunt ei, adidaşii cei afumaţi, Plictisit, dat pe sub nări cu maioneza roşie, Zeul a zis : adidaşii e lumea, Căci porcii nu mai ştie să fie păsări nici atunci când ouă.

Evanghelia după matei

în gura mea sapi cu limba ta draglină
din mine arunci lopeţi de intestine
pereţii gurii mele se zdruncină cad obraji
se desprind măsele
fotografiezi prin mandibulă o scorbură de om
te vezi în ea ţi se preling în plete
şi mişună inele din sămânţă

scobeşti atât de tare încât dai de-o şiră
îmi scoţi de sub piele osul rotundul de bazin
priveşti prin golul lui te vezi crucificată
pilonii tăi sunt 3 fâşii din limbă
mă storci din intestine şi-ţi faci pământ
înfingi în lutu-mi coloana ce ai scos-o
din pielea-mi coşi un giulgiu din păr coroană faci
baţi plămânii cu femurii pân’ ce devin tăblie

te-ai îmbăiat cu sângele-mi
s-a închegheat şi te-a roşit
ţi-ai mângâiat sânii cu creierul din mine
azi stai acum pe şira mea din mine
mă văd din pieptul tău
îţi sunt al treilea sân
şi-mi cresc caişii

- te sărutasem cu imaginaţia -

Pântecul în care sta Matei

Ştiu, ai văzut în ochii mei numai ciucurii roz. Aceia pe care îi deteşti atât de mult. (Ce-o fi fost în mintea ta când ai imaginat asta? Căci eu am încercat să-mi închid pleoapele, însă nu avea niciun rost.) Şi tu mă vedeai oricum. Chiar dacă stăteam pitit deasupra pleoaplelor tale. Tu tot m-ai fi văzut, pentru că tu ai închipuirea trează şi lungă cât o autostradă cu 4 benzi. Aceea care a fost atât de aglomerată atunci când eu am ajuns aici. Şi pe deasupra am crezut că desagile roz au să-mi rumpă mâinile. (Tu ţi-ai şi închipuit cum arată un braţ de-al meu cu cartea spânzurând la periferia oaselor mâinii.) Ce sadic eşti uneori!! Ei, lasă... ca să nu-ţi fac pe plac am decis să scrâşnesc din dinţi şi să aduc, deşi printr-un efort maxim, desagile roz până la poarta cabanei roz, din scorbura roz în care locuieşti în dungi roz. Mi-ai deschis chiar tu poarta, îmi aduc aminte perfect. Ca o namilă te-ai năpustit asupra lor. Ţi-a venit să-ţi smulgi părul din cap însă, devenit roz între timp, când ai dat peste merindea împachetată în şerveţelele roz, în care mama ta roz înfăşase bucatele. (Mai ales că şi borcanul cu fund plat avea o dulceaţă roz...) Era preferata ta cândva... măcar astea mai ţine minte! te-ai înfuriat rău şi te-ai auncat în aşternuturile tale cu vacuţe roz. Recunoaşte! Ca un copil ai fost... Vreme de-o apocalipsă ai visat numai turme întregi de oi cu lână roz, însă n-ai vrut... (Las-o naibii!) Te-ai trezit şi-ai fugit afară, ai îngenunchiat pământul roz şi-ai ridicat ochii la cer. (În sfârşit ceva diferit!) Te puteam vedea şi eu aşa. Erai roz şi te uitai la mine roz, numai că ţie ţi se părea altfel. Ai avut premoniţii cu Isuşi roz, însă când a venit vremea să te întâlneşti cu Dumnezeu, eu mi l-am imaginat roz pentru tine. (...mais pardon! şi cu ciucuri din musteaţa lui Nietzsche...)

Niagară

E monoton să ai lângă tine un partener fără ton. Devii fără ton şi tu şi toate cele ce ajută la construirea atmosferei erotice. Patul va scârţâi pe acelaşi ton, cearşafurile vor fi tot aspre, ca nişte pânze pictate cu astre, iar pernele, cometele, vor fi monoton când sub ea, când sub el. Apoi totul va tăcea, iar cei doi tenori erotici vor sforăi ca pietrele.

Se aude cum apa le cade în cadă cu picurii ca nişte şpacluri ce vor rade sudoarea uscată, precum o dantelă, de pe trupurile lor. Sunt monotoni până şi picurii. Ostentativ, prosoapele pufos de monotone, urmăresc goliciunea lor şi deşertăciunea apei. El are păr pe piept, îşi spun. În el, ea numără câte ore mai are de aşteptat. E un păr aspru şi monoton de creţ. Mai creţ chiar decât părul ei pubian. Pe ea o încântă când el îşi încâlceşte mâinile între firele-i, căci aşa îl poate înghiţi cu sexul, apoi râde, în vreme ce sexul ei râgâie şi scuipă părul, sexul lunguieţ al bărbatului ei monoton. Ea iese de sub jetul de apă mai subţire, se şterge şi intră în pat. Pune sexul lui sub pernă şi adoarme.

Dmineaţa, ca de fiecare dată, visează că vinde în târg şosete tricotate din părul de pe piept al bărbatului ei monoton.

Ea hrăneşte acum cu sămânţa din sexul lui găinile ceţii de sub măsuţa ei din târg.