bunica desfacă porumb în covata roşie
mănâncă! e fiert?
e bine pătruns, deşi mă scârbeşte pieliţa asta de maţ
cu mâini mari apucă ştiuleţii de pe care smulge boabele
ele cad în surdină, izbindu-se de pereţii covăţii
Bueh, eu nu pot mânca pieliţa asta! Mă îngreţoşează până la ultima măruntaie
Ehe, dacă prindeai vremea noastră, mâncai şi părul ars al porcului!, zice privindu-mă
Aruncă cu coceanul în pisica flămândă şi dungată.
Nici măcar ea nu poate mânca pieliţa asta, zic
Să nu crezi. Stomacul lor ar digera până şi omul. deadeadea! Asta mi se trage din cauza cărţilor, pe care le citeşti. Prea multe! Ce-i aia să citeşti?
Nu-i minic, zic apucând un colţ de pâine aburind. Ce ştii tu?
se opreşte din desfăcat pentru o clipă. Nimic, asta urma să spui, nu?
Nu chiar, zic moflăind. Dar să ştii că pieliţa asta tot dezgustătoare e
Păstreaz-o pentru mine, atunci. Se reapucă de lucru, după ce asvârle cu coceanul în pisica dungată. Tu crezi că în cărţi se afirmă adevăruri? Numai prostii. Ăştia care scriu îţi împuie capul cu porcării, apoi îşi pun rafta la jăb, şi duşi sunt. Se spală pe mâini, zice ridicând tonul.
Nu-i chiar aşa! Unii chiar sunt înţelepţi, zic punând capul în pământ.
Pe dracu, ptiu. Aş vrea eu să am un scriitor dintr-acela în faţa ochilor. Să vezi ce şmotruială îi trag, de uită şi ziua înţeleaptă în care l-a trântit mă-sa în lume!
Hahahah, aş vrea s-o văd şi pe asta! Să văd cum inviţi tu un scriitor la cafea şi cum îi pui laţul de gât, ca să-l poţi şmotrui, după cum zici.
Boabele cad din ce în ce mai apăsat
Se opreşte ca să ia un alt ştiulete din sac. Mâna albă iese de sub mâneca groasă a bluzei. Se vede urma unei tăieturi. Da’ cin’ dracu a zis că-l invit la cafea? ptiu, satană, zice către pisică. Pun mâna pe el şi-i fac de petrecanie. Nu mă complic eu cu laţuri, cu cafele sau ştiu io. Vezi, acelea sunt mişcări de prin cărţi. Mă priveşte fix. Eu zic să le dai drecu, unde li-i locul, şi să te apuci de trebi mai serioase. Că cititul, vânare de vânt! Se apucă să desfece.
Abia mă aud de boabele ce se izbesc în covată
Ei, nu-i chiar aşa. A citi înseamnă a cunoaşte şi alte tipuri de pomi, de frunze, de grăunţe. Tipuri care cresc în mintea scriitorului. Tipuri de care te îndrăgosteşti şi, pe vecie, rămâi fascinat. Asta e. Că poţi gusta închipuit din pomul descris de mine, însă nu-l poţi avea, nu-l poţi tu curăţa de viermi şi nu-i poţi tu număra frunzele care cad
Se opreşte brusc, uitându-se în covată. Pi, atunci la ce hasnă să mai guşti? De ce să-ţi chinui pofta, dacă mărul cela nu poate fi digerat cu stomacul tău? E mai bine când mănânci. Măcar ai motiv să-ţi pui rectul în funcţiune, zice rânjind
Apucând un cuţit lat, dar să ştii că şi cu creierul se poate mânca. Chiar şi rectul poate fi pus la treabă! Că grăunţele închipuite de-un scriitor se pot consuma cu stomacul creierului
Nah, pân’ aci! Deja o iei pe cărări. mUnde s-a mai pomenit un creier cu stomac? Scriitorii ăştia, zice asudând, ar trebui topiţi şi făcuţi sopon. Că dacă nu era virusul ăsta de ficţionalitate, sigur Eva nu-şi închipuia că muşcă oarişce în loc de măr
Păi, asta de unde o mai ştii? zic tăindu-mă la încheietura mâinii stângi.
De unde? De unde? Din cărţile cetite de tine, de unde altundeva? Crezi că-mi trec eu viaţa şezând pup şi cetind, fără să ies să fac treabă? Fără să-mi umplu plămânele cu miros proaspăt de defecaţie? Ascultă, zice împingând sacul cu stiuleţi dinaintea picioarelor. Unde nu miroase a rahat, acolo nu este viaţă!
Zic, aşteptând sângele să-mi ţăşnească din venă, adică în literatură nu miroase a rahat?
Evident că nu, zice ameninţându-mă cu ştiuletele! Dar ai dreptate, nici eu n-aş mânca pieliţa aceea, zice continuând desfăcatul.
…şi nici pisica, zic, apucându-mă şi eu de desfăcat
